Sunt din nou acasa....dupa cateva saptamani in care nu am scris nimic, am revenit cu forte proaspete.
Mii de scuze dragi mei!
Am invatat multe lucruri in aceste saptamani, am invatat ca trebuie sa imi traiesc viata cu intensitate si fara remuscari. Am invatat ca viata este ca mersul pe bicicleta: trebuie sa inaintezi mereu, ca sa nu iti pierzi echilibrul, asa spunea A.Einstein. In aceste cateva saptamani, am stiu sa spun ''Da'' oricarei provocari, am stiut sa ma apar , sa imi apar drepturile si sa ma bucur de momentele petrecute alaturi de cei dragi mie. Am reusit sa raspund la intrebarile, la care nu gaseam raspunsuri. Ce e greu? A se cunoaste pe sine.Si ce e usor? A da sfaturi altora.Aceste sunt si raspunsurile si intrebarile, formulate de Thales. Sunt convinsa ca am invata multe de la viata, in primul rand sa pretuiesc persoanele dragi si sa profit de momentele adolescentei, cat se poate, fara exagerari si fara desfranare. Am invata ca trebuie sa raspund mereu pozitiv si cu mult optimism la ceea ce cred ca asa o sa fie. Dar, fiind inconjurata de persoanele dragi , mi-am dat seama ca nu pot trai in singuratate, mi-am dat seama ca nu sunt capabila sa suport singuratatea si nici atat sa ma vad plangand.
Sunt oare, asa cum credeam eu? Nu suport sa ma vad plangand, desi sunt momente cand lacrimile nu se mai opresc. Oare se vor opri vreodata? Oare o sa reusesc sa nu ma mai uit in spate, ci sa privesc doar inainte, in viittor? Am invatat multe si cel mai important sa iti traiesti viata, cu bune ,cu rele, e a ta si doar a ta. Traieste-o si priveste inainte, catre drumul cel bun. Acel drum o sa te calauzeasca vreodata.
