duminică, 27 noiembrie 2011

In momentul acesta zambetul este un reflex pe care nu il pot controla.......

Dragii mei, nu am mai scris de ceva vreme...ocupata, plictisita? Nu, nicidecum...oboseala pot sa spun ca si-a spus cuvantul de asta nu am ma reusit sa scriu  zilnic sau macar la 2 zile, pentru ca m-am simtit epuizata. Pot sa recunosc ca sunt cea mai fericita, sunt mandra de  sentimentul ce ma stapaneste in momentul de fata, un sentiment de implinire, de fericire, bucurie, admiratie , etc....
Dar..cum stateau lucrurile inainte...? Probabil va intrebati cum am reusit sa ajung de la o stare la alta...acum cateva saptamani scriam numai despre melancolie , regrete, deprimare, suferinta, pierdere, etc...dar....?Ma simt cum nu se poate mai bine....fericita e putin  spus....
 Da, recunosc cu cea mai mare sinceritate ca am avut o perioada extraordianar de proasta, o perioada de deprimare totala, de neliniste, de dezamagire, o perioada pot spune nu neaparat dificila, dar o perioada care m-a ajutat sa ma maturizez foarte mult si sa imi dau seama ce insemna cu adevarat sa indragesti oamenii care chiar merita, oameni care chiar te ajuta sa te maturizezi si sa privesti viata cu alti ochi...sa o privesti din perspectiva ei reala, nu imaginara sau asa cum ai vrea tu.....daca te straduiesti , imposibil sa nu reusesti!
Perioada aceasta de neliniste , caci suna mult prea dur termenul deprimare....a avut efecte cred eu , atat pozitive cat si negative....unde e plus , trebuie sa existe si minus, spre exemplu ma lua somnul numai pe la ora 7, 8 dimineata datorita faptului ca imi pierdeam timpul , orele de somn gandindu-ma si plangand. Imi spuneam in momentele astea ...Doamne, in ce perioada traiesc , de ce am ajuns, asa? In ce jungla am ajuns?  De ce dau numai de oameni deprimati, nelinistiti, obositi de a cauta argumente. ...? Si...am crezut ca o sa imi treaca si mie la un moment dat , insa spre bucuria si spre linistea sufletului am reusit sa imi revin....stiam , optimismul ma caracterizeaza! Si asta e foarte bine....deci , dragii mei cititori optimismul trebuie sa se afle inaintea pesimismului....Inainte , imi era greu sa spun ce ma doare si incercam sa ma prefac ,ascunzand chiar si celor care imi sunt dragi , si pe care ii iubesc, insa foarte greu imi iesea aceasta mica prefacatorie. Simteam cum ma rupt treptat de cum eram eu inainte , de ce era al meu.....Imi doream sa ma intorc in timp si sa ma opresc acolo unde imi doream , adica in locurile amintirilor....imi spuneam in momentele de deprimare , nu se poate insa, nu stiu ce sa mai fac, chiar nu stiu......asa imi spuneam mie. Dar...Slava Domnului, sunt atat de bine incat nu pot exprima asta , am tot ce imi doresc , si cand spun tot ce imi doresc nu ma refer la lucruri materiale, nu ma intereseaza, nu sunt materialista ...tot ce ma intereseaza sunt persoanele dragi , cele pe care le iubesc nespus de mult...sufletul meu avea nevoie de asemenea oameni si tocmai de ceea ce ai nevoie, aia primesti....importanta este fericirea , nu lucrul material...nimic din ce avem cu noi aici , pe pamant, fac referire la lucruri materiale.....nimic nu luam cu noi...dar momentele frumoase, amintirile,fericirea , iubirea din viata noastra , astea vor ramane mereu scrise acolo sus undeva....De ce sa nu recunosc , sunt si eu mai "slaba" uneori, in momentele de neliniste , ma rugam la Dumnezeu sa nu imi fure speranta ca totul o sa fie bine ....si am avut incredere si nu a facut-o.....Dumnezeu stie de ce ne da totul...trebuie doar sa avem incredere si sa primim ceea ce ne da ca totul este spre binele nostru.....Dumnezeu nu vrea raul nimanui, cum am mai spus ...toate sunt date cu un scop in viata.


Pentru oamenii minunati la care fac referire de cand tot scriu in caietul acesta cu file albe , pe care le-am umplut cu lacrimi de fericire, iubire, melancolie, suferinta.....important este ca am incredere si stiu ca impreuna mergem mai departe. Multumesc in primul rand lor si bineinteles blogspotului, care ma asculta de cateva luni , chiar daca nu mereu ma simt intr-o stare foarte buna...toti avem la un moment dat momente mai putin bune, asa ca ....fac si ele parte din viata noastra! 

Sa revin la subiect , cum spuneam mai sus , pentru persoanele minuante la care fac referire in unele postari de pe blog.....: Sa fiti fericiti dragilor, sa va iubiti , sa va respectati mereu , dragostea voastra sa fie mai puternica pe zi ce trece .... Va doresc sa pastrati vie dragostea voastra si sa va priviti in ochi toata viata, asa  cum o sa o faceti si in ziua in care o sa deveniti o familie.
Pentru voi cea mai mare admiratie! Cei mai minunati si mai frumosi! Va iubesc si va apreciez pentru ceea ce sunteti!
 Ce frumos e sa zambesti , nu-i asa?
Pe curand , dragii mei cititori!
ps. Impresionanta melodie...in acelasi timp SUPERBA!




sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Se imbină perfect ca piesele dintr-un joc de puzzle!

scurt.
se imbină perfect , ca piesele dintr-un joc de puzzle!
punct .
si de la capăt.

Only hope!

Ma simt bizar. Se pare că in ultimul timp și in ultimele mele postări vorbesc despre același lucru…despre melancolie, amintiri, regrete, suferința, vise, speranțe…..de ce  vorbesc aproape numai despre aceste lucruri…..de ce? De ce fac aceeași greșeala? De ce imi revin in minte , mereu aceleași momente?  De ce simt că rănesc persoanele pe care le iubesc, vorbind mereu despre acelasi lucru?De ce nu mai pot asculta melodia pe care inainte o adoram? De ce nu mai pot trece prin acele locuri, pe unde inainte adoram  sa merg , sa privesc munții și să mă minunez de peisajele splendide, să ma bucur de frumusețea din fața mea, de frumusețea naturii, de ce? 
De ce oare nu mă pot elibera de aceste stări , de acest bulgăre de melancolie ….de ce? De ce , nu pot accepta ceea ce mi se spune….? De ce mă afectează ceea ce li se intamplă celor din jurul meu?
Pentru că asta inseamnă să ai un prieten , să te gandești mereu ,oare cum se simte, oare ce face, ii este bine? Sufetelul unui om exprima cât de mult tinem la o persoana draga, cât de mult ne pasă….exprimăm totul in scris , pentru că mâna scrie, dar cu cea mai mare convingere sufletul dictează!
 De ce nu pot invăța din greșelile altora?  De ce nu pot să evadez din această realitate așa de crudă și de molipsitoare …..o realitate peste care trebuie să trecem in fiecare zi...de ce nu pot să fiu nepăsătoare? Dar, de ce….?
Nu pot să răspund la aceste intrebări, care pun stăpânire pe mine….de ce simt inca cu atâta intensitate acele amintiri vii din sufletul meu,deși au trecut 3 luni…dar, orice s-ar intâmpla  ele vor rămâne mereu deschise….nu se pot uita , cum să uiți așa ceva, cum? Prin resemnare , nu poti….sufletul iti cere sa le lași acolo, mereu alaturi de tine.....crezând că intr-o zi o sa te regăsești tot acolo, alături de cei dragi, alături de acele persoane minunate care ți-au influențat viața , doar prin simplu fapt că au fost alături de tine , că te-au sprijinit moral prin incurajări, prin sfaturi prietenești, prin căldura sufletească , prin faptul că ii simțeai atât de aproape , simțeai căldură si liniște când erau in preajma ta, simțeai siguranță alături de ei, ii iubeai și o să ii iubești mereu , oamenii minunati nu dispar niciodata din viața ta….sunt mereu prezenti, nu ii vezi mereu, dar stii intotdeauna că sunt alături de tine…..am avut cea mai frumoasă vacanță de vară, pot spune cele mai frumoase clipe alături de cei mai minunați oameni! Da, lucrurile frumoase se întâmplă atunci când te aștepți mai puțin. E un paradox adevărat care se întâmplă fiecăruia dintre noi. Off, atașamentul este o problemă la mine….persoanele cărora mă pot deschide și cărora le pot spune totul, le simt aproape de mine numai prin simplul fapt că sunt deosebiți….greu mă atașez de cineva….dar pot spune că este prima dată când chiar am simțit cât de mult inseamnă sa știi că cineva este alături de tine și te susține ....bucuria pe care am trait-o nu se poate explica in cuvinte, e o bucurie imensă, plină de inteles, de o incărcătură puternică…
      Probabil nu toată lumea ințelege ce inseamnă să te atașezi de un om…..a te atașa de o persoană insemnă, a simți o  afecțiune, prietenie, simpatie (puternică și durabilă) față de acea persoană. A-l vedea ca pe un membru al familiei tale, a-l iubi ca pe un frate….a-l simți aproape in toate momentele ……
Asta e ….sunt sensibilă și atașamentul nu il consider o problemă, așa am fost de mică sensibilă și suferind după oamenii pe care ii iubeam și la care țineam mult…ii vedeam mereu așa de fericiți, iar apoi imi era extrem de greu să aflu ca nu o sa ii mai vad la fel, bineinteles o sa ii vad, dar fiecare in direcția lui…e extrem de dureros….
Niciodată , absolut niciodată, nu ne pierdem ființele dragi , afirm eu. Ele ne insoțesc , nu dispar din viața noastră. Suntem , doar in camere diferite….
Dar….in viața nu toate sunt date așa cum ti le imaginezi tu și așa cum speri să se intâmple….totul este dat cu un scop....
Inchei aici  tot ce ține de atașament , spunând , atat: Inima mea se răzvrătește cam des…e prea sensibilă, e prea atașată de cei dragi!
Ma liniștește gandul că mi-au rămas măcar amintirile, mi-au rămas bineințeles și persoanele care m-au invățat ce insemnă prietenia si ce insemamnă să ai incredere si să nu iți fie teamă să te deschizi , sa iți deschizi suflețelul. Si pentru asta , ma simt liniștita….multumesc!
               Ajung la concluzia ,că sunt prea multe coincidențe care se țin strâns legate  de aceste amintiri….deși, simt că sunt multe de spus , am să inchei prin …..multumesc!

ps:    Cea mai frumoasă activitate din toată vacanța ..să fiu alături de ei, să aflu ce insemană fericirea in viața oamenilor și cel mai important să mă bucur că sunt cu ei! Acum, privind albumul meu, care l-am facut cu drag, sunt fericită…am atate amintiri, par puține, de fapt sunt putine, dar cu o semnificație extrem de puternică…multumesc! Cele mai frumoase poze, pentru ca am fost minunati!

Tăcerea e tăcere!

Trebuie să examinezi atent lucrurile , așa cum sunt și nu așa cum speri să fie. O dată ce renunți la manipulare și control, trebuie să abandonezi ideea că : „ea se va schimba , voi fi și eu fericit”. Poate că ea nu se va schimba niciodată. Trebuie să te oprești să mai incerci și trebuie să inveți să fii fericit oricum. Există multă suferină in viață și poate că singura suferința care poate fi evitată este cea care provine din incercarea de a evita suferința. dar …sincer, nu mi-a fost niciodată teama să sufar , chiar mă incită ideea că existența mea atât de bine pusă la punct in aparență , să fie zdruncinată puțin. Clar , ce nu te omoară, te face mai puternic și in plus o experiență nouă nu strică niciodată…..este adevărat timpul șterge ….dar , el, știe să păstreze , ca nimeni altul ,ceea ce nu trebuie pierdut!
Regret uneori faptul că nu pot exprima ceea ce gândesc și aleg tacerea…..regret pentru că știu , că ar fi putut să fie altfel. Dar…deși regret, nu pot schimba nimic, căci  tăcerea e tăcere, greșelile sunt greșeli, iar altfel nu inseamnă intotdeauna  bine sau mai bine, cuvântul „altfel”, e altfel și atât ..nimic mai mult.
Cred că sunt bine…ma resemnez cu ideea că am greșit alegând tăcerea , …e greu  și cel mai rău, e că doare.
Concluzia?
Deciziile mele…..tacerea mea…regretul meu…..
De-aș putea aș da timpul inapoi …. nu mă pot resemna ca alții….eu nu pot …și eu nu sunt alții.
Unele persoane nu mai apreciază ceea ce au, ci apreciază ceea ce nu au. Admirația, promisiunile , respectul, toate au căzut in boala irecuperabilă a trecutului. Acum e tarziu, sa mai adaug ceva la tot ce a fost frumos … sau depanat atatea amintiri,atatea ganduri frumoase ,atatea clipe minunate intr-un timp asa de scurt…..
Dragii mei,  mana scrie , sufletul dictează!

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Rain.♥ Să spui că îţi place ploaia înseamnă să recunoşti că eşti diferit!

Ascult cum  ploaia se intoarce in viata mea…..
Totul e in umbră….
Ascult….tac…sorb….ma doare!
Sub norii care ma inconjoara ca un zid…..
Te strig, oare m-ai auzit?
Si vreau sa uit
Cum pozele pier visele
Astazi ma rup de toate
Eu nu mai cred minciunile , tradarile
Sa le iert nu se poate …..

Ascult   peretii reci si goi,
Tac ….sorb….ma doare!

duminică, 6 noiembrie 2011

Dăruiește zâmbetul tau!

Amintirile îmi luminează viața!

Nu e deloc ușor să priveşti cum lumea cuiva se prăbuşeşte…. cum sentimentele celor dragi se imprăștie și aduc numai tristeșe și melancolie.
O urmă de regret , un glas firav, stins, un ecou care răsună in mintea mea: " oare,asa a fost sa fie ?",o pierdere de momente minunate, magice, pline de viata si de frumusețe, o lacrimă căzuta pe obraz si prelinsă până in adâncul sufletului, o urma de tristețe, o mahnire, o ușoară durere , o umbră de pesimism , o gandire negativa,  o stare de neliniște, un moment de sinceritate, o imensă pierdere….toate acestea sunt lucruri care au o importanță deosebită pentru mine, sunt cuvinte care imi provoacă o durere ușor modelată de sufletelul meu, despre care nu știu nici azi , de ce origine este. Ma gândesc că singurele lucruri pe care le mai am sunt lacrimile, sunt visele și speranțele…..sunt de  partea optimismului! O ușoară umbră de tristețe imi acoperă sufletul si nu il lasă să simtă bucuriile vieții, clipele magice, frumusețea anotimpurilor și tot ce inseamnă lumea. Dar singura rază de speranța care imi rămâne este zâmbetul….am invațat să dăruiesc zâmbete unui străin , pentru el s-ar putea să fie singura rază de lumină și de căldură pe care a vazut-o azi! Aș vrea să vad oameni fericiți peste tot, să privesc și să nu mă mai satur, sa admir și să strig in gura mare. Da! Există in lumea asta fericire! Vreau să văd lumină și fericire pe fețele tuturor! Așadar, dragi mei cititori, dăruiți mereu zambete altora, un zâmbet , un simplu zâmbet, poate aduce fericire și poate lumina viața multor persoane!