Pastrati si intretineti iubirea si nu lasati sa plece asa usor ceea ce vine atat de greu in viata!

Trecutul…

Sa nu ne ma gandim  la el……la toate aceste clipe dureroase! Ne fac atata rau, redeschid atatea rani, rani pe care le credem cicatrizate….dar care se deschid foarte usor, la cea mai mica amintire , rana se deschide si suntem coplesiti de tristete….o stare de nedescris! Nu te poti gandi decat la amintiri si la clipele frumoase petrecute alaturi de cel sau cea pe  care ai iubit/iubit-o!!!

Si in plus…oricum cred , ca nu merita sa suferim….cel care te iubeste nu te face sa suferi…dar acum, fiecare gandeste in felul sau propriu…. Sa nu ne mai gandim la trecut! Sa-l izgonim, sa-l inchidem undeva, sa nu ne mai poata face rau vreodata. Sa ne intoarcem la prezent. De ce fugim de el? De ce ne e teama sa-l infruntam?.... Poate pentru ca am ajuns la capatul rabdarii, poate pentru ca ne-am saturat sa asteptam sa se intample ceva bun si-n viata noastra, poate pentru ca ne-am saturat sa primim doar farame de fericire…suntem fericiti pe o perioada scurta de timp, dupa care iarasi apare suferinta, singuratatea…cand spun singuratate , ma refer la jumatatea de pat gol in fiecare noapte, un singur tacam asezat pe masa de fiecare data, o singura periuta de dinti in suportul de pe etajera de la baie… si multa, multa tristete. O casa pustie, un suflet pustiit, o viata transformata in cosmar.

Speram la un viitor mai bun, la mai multa rabdare, afectiune, la mai putina tristete, la mai putine lacrmi care isi croiesc in fiecare seara un drum pe obrazul nostru….ora 23….nu poti inchide ochii sa dormi, iti e teama ca esti singur, acelasi sentiment ma doboara si pe mine…Privesti in jurul tau si lumea pare a fi surda la durerea ta. Nimeni nu-si intoarce privirea catre tine, nimeni nu te incurajeaza, nimeni nu te sustine. Toti par atat de preocupati de propria soarta si atat de grabiti sa-si joace propriul rol; si poate chiar au dreptate: e atat de scurta viata, incat daca nu te grabesti risti sa ajungi la final fara a fi performat o buna bucata din el.

Esti singura , tu cu tine insati.  Pentru sufletul tau nu exista nici un remediu care sa il ajute sa supravietuiasca….nici macar fondul de ten , nu poate astupa ranile din suflet…fizic , vorbind…da, poti acoperi cu fondul de ten , tristetea de pe fata, poti zambi si poti demonstra ca esti bine, dar asta e de fatada….sufletul le stie mai bine pe toate…. Singura care ii poate vindeca ranile, care ii poate alina durerea si care ii poate aduce fericirea este dragostea. Dragostea impartasita face minuni: risipeste indoielile, alunga teama, readuce speranta, sporeste motivatia. Dar daca ea intarzie sa apara sau apare, dar intr-o alta forma decat ne-am dori-o noi, fara nici cea mai mica sansa de materializare, ce-i spui sufletului? Sa infrunte realitatea si sa nu inceteze sa spere. Probabil ca asta e singura arma care te poate ajuta si care face ca viitorul sa nu mai para atat de sumbru…

Fie ca tu sa gasesti destula putere pentru a te putea aprecia, si a nu lasa pe altii sa iti judece realizarile. Ceea ce simti ca iti lipseste in prezent, poate deveni viitoarea ta putere. Fie ca invataturile celor pe care ii admiri sa devina o parte din tine, pentru ca intotdeauna sa iti fie la indemana.