Astazi treceam pe strada ta, pe langa banca unde am stationat timp de sase ore, sub copacul inflorit si pe langa leaganul care astepta mereu pe noi...sub cerul senin, asteptam sa ne auzim glaasul, pentru ca iti iubeam vocea, zambetul, priviera, ambitia si vointa.Tu erai plin de ganduri, eu eram visatoare si nostalgica ...simteam ca ceva nu este in regula.Intrasem intr-un moment de nostalgie , de neliniste, teama..dar nu stiam de ce. Hotarasem sa ne plimbam prin aerul serii, cat mai mult, sa povestim, sa ne sarutam , sa ne imaginam si sa fim fericiti. Ne placea sa mergem pe aleile cele mai lungi si cat mai linistite. In parcul orasului, copacii sunt infloriti, plini de viata, de prosperitate. Am luat-o pe o alee mai singuratica, mai linistita, luminle din parcul orasului se aprinsesera si am hotarat sa ne asezam pe banca care ne astepta mereu pe noi. Am facut un mic popas , in ideea de a povesti cum se naste o poveste adevarat de dragoste intre doua persoane inocente.Am poposit langa acea banca , pentru un sarut. Parcul era gol, aleea era pustie, asa ca nu imi amintesc nimic , decat ca am ramas la acel sarut. Povestem si ne sarutam , iar povesteam si iar ne sarutam, ne aminteam si mereu ne sarutam. Am petrecut ore in sir privind unul la altul, nu ne mai saturam , aveam nevoie unul de altul, pentru ca in sufletul nostru inflorise o frumoasa poveste de dragoste, o iubire adevarata si cu adevarat pura, deosebita. Privind unul la altul nu ne venea a crede ca ne aflam singuri in parcul acela straniu , dar totodata avea o legatura stransa cu acel parc plin de felinare aprinse.Lumina a doua felinare stralucea, totul era aevea, misterios si inocent.....Am pornit apoi, spre leaganul care ne astepta si care ne amintea mereu de clipele petrecute alaturi de el...Undeva estompat se auzea un sunet de ghitara, usor , unduios,o melodie din alte vremuri. Totul parea a fi real, dar acea melodie imi parea cunoscuta....Chiar foarte cunoscuta.....Ne-am ridicat usor de pe leagan, ne-am uitat la ceas si era trecut de miezul noptii.....Am grabit pasul spre alee, cu gandul ca vom ajunge acasa , mai repede. Dar , se parea ca eram singurii care ne plimbam pe aleea nocturna. Am ajuns , in final, apropae de casa....In fata casei mele, fereastra de la camera parintilor era deschisa iar lumina era aprinsa. Am intrat usor in casa, spunandu-i la ureche singurei persone pe care o iubeam si simteam ca este totul pentru mine, adica lui i-am spus: '' Te iubesc.O seara frumoasa in continuare.'' El mi-a raspuns , parca putin ganditor: '' Te iubesc.Aceasta a fost cea mai frumoasa seara, alaturi de tine si de iubirea care a inflorit in sufletul nostru. Iti multumesc ca existi!'' In acel moment m-au taiat lacrimile si am facut primul pas spre el. Ne-am imbratisat si am simtit un fior adanc in tot corpul.Il iubeam si il adoram ...devenise o obsesie , ceva de la care nu imi puteam lua gandul.Mereu el, oriunde el, oricum el, tot timpul el..I-am spus apoi:'' Eu, iti multumesc ca existi.Esti totul pentru mine!.'' Marturisiri sincere, plinede iubire, tandrete si totul era minunat, totul parea a fi un vis, o iluzie.Dar, era adevarat, era real. Ajunsa in casa , am intrat incet, in camera mea, m-am asezat in pat si mi-am pus o singura intrebare: ''Ma intreb oare, au mai fost persoane carora sa li se fi intamplat asa ceva??! Eram unici si cu adevarat cei mai frumosi! Straniu fenomen, dar si frumos in acelasi timp.... Se pare ca noi l-am simtit fara voia noastra. Felinarele cenusii, parcul linistit, aleea singuratica , leaganul care ne astepta acolo, noi , care ne priveam si ne sarutam sub clar de luna....Eram noi ...Fericiti si mereu impliniti, eram noi si ne iubeam nespus de mult, tu erai viata mea, eu eram viata ta. Te iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu