Sacrificiu pentru persoana iubita.

Ti-am spus cat insemni pentru mine...Nu am apucat sa te strang de mana , cand ai plecat grabit spre gara. Nu am reusit sa iti dau un sarut de ramas bun. Totul s-a petrecut atat de repede incat , nu am reusit nici macar sa te sun.. Dar, pe ultima suta de metri, in ultimul moment...tu, pe scara trenului, te pregateai de plecare, am ajuns exact la timp. Trenul isi anunta plecarea, eu te strigam disperata, iar tu credeai ca visezi...Nici macar nu iti trecea prin minte, ca eu puteam face asa ceva. Cand ti-am strigat a treia oara numele, te-ai intors brusc si mi-ai zis: ''Iubito, iarta-ma!'' Am inceput sa plang si sa ma simt linistita  atata timp cat te stiam langa mine. I-am spus ca nu suport despartirile, iar in momnetul acela a inceput sa planga si sa imi spuna ca eu sunt totul pentu el. Ma intrebam, daca chiar o sa mai plece...Nu realizam ca el trebuia sa plece , avea o sansa pe care nu o putea rata, trebuia sa isi indeplineasca visul. Admiterea la facultatea de drept reprezenta pentru el o mare sansa spre un viitor stralucit. Avea sansa de a deveni un avocat de renume, isi iubea meseria, dar isi iubea si fiinta de langa el, simtea ca nu o poate lasa singura. Era nevoit sa plece, cariera eu o socoteam pe vreme aceea mai importanta decat iubirea. El nu era deloc de acord cu ideea mea. El era decis sa nu mai plece. Chiar in momentul acela mi-a soptit la ureche ca nu mai pleaca, nu ma lasa singura pentru ca nu poate. Iubeste persoana care i-a fost mereu alaturi si iubeste tot ce ne legase timp de 4 ani. Nu am acceptat! Am refuzat categoric! Daca ramanea, pierdea sansa de a deveni un avocat de renume. Nu isi indeplinea visul. Dar , el mi-a spus : ''Visul meu adevarat, esti tu! Tu esti tot ce conteaza pentru mine!'' Te iubesc si nimic nu nu o sa ne desparta, cu atat mai putin o simpla plecare in Anglia. Daca pleca stiam ca nu il voi mai vedea niciodata....dar ma simteam putin si vinovata, cu toate ca a fost decizia lui.
Eu , sincer, nu i-am impus ce sa faca. El a decis. Si , da, a decis asa, pentru ca ma iubeste, pentru ca nu ma poate inlocui cu nimic. Pentru ca a fost cea mai mare dovada de iubire.
 Atunci , in fata trenului am inceput sa plang ,ca un copil nevinovat, mi-a sters usor lacrimile cu degetele fierbinti si a inceput sa zambeasca spunandu-mi razand: Nu mai plec....Renunt ....dar, la tine nu o sa renunt niciodata! Te iubesc prea mult ca sa te pierd. Nu pot, nu stiu ce a fost in capul meu cand am decizia de a pleca la studii in strainatate. Adevarul este ca eu, uram despartirile.Erau pentru mine momente de plans, de regrete, de suferinta, durere, mila, frica, emotie si multe lacrimi. Cuvantul ''ramas bun'' era cel mai urat cuvant , il uram...nu il suportam si nu eram de acord niciodata cu el.

Iti multumesc, pentru ceea ce faci pentru mine si iti multumesc ca existi! Te iubesc si nu voi uita niciodata , gara, trenul, persoanele din tren care aplaudau cand ne sarutam si cand tu ti-ai aruncat bagajul strigand ca eu sunt viata ta. Iti multumesc!