Iti mai amintesti, cum ne-am cunoscut?
Era o zi de marti, afara era o vreme mohorata , ploua incontinuu si cerul era innorat. Auzeam picaturile ploii, care cadeau pe asfaltul fierbinte, pentru ca ne aflam intr-o zi de vara.
Am inceput sa tusesc asa de tare, incat ma sufocam..simteam ca nu mai am aer, aveam nevoie de apa..imi doream sa ajung acasa sa ma pot linisti. Ploaia ma deprima si imi aminteam de lucruri neplacute.
Dar..in clipa in care coboram scarile universitatii,  eram foarte grabita sa ajung acasa sa imi pot potolu tusea, am dat din greseala peste un tanar, student la drept, care tocmai avea de prezentat un proiect. Din graba, am alergat pe scarile universitatii, avand umbrela in mana dreapta, am dat peste el, lovindu-l la frunte si doborandu-l. Foile pentru proiect, au aterizat intr-o clipa in apa de ploaie de pe scari, fiind imprastiate peste tot. In momentul acela, am simtit ca intru in pamant de rusine, nu stiam ce sa mai zic..m-am oprit brusc si imi amintesc ca am zis: Imi cer scuze. Tusea nu mi-o puteam opri, se uita asa de ciudat la mine, parca nu intelegea ce ziceam.... Am stat 2 secunde uitandu-ne unul la celalalt, iar in momentul urmator mi-a spus: Te simti bine? Se pare ca nu esti tocmai ok! In momentul acela, am raspuns: Nu ma simt prea bine..Trebuie sa ajung acasa. La auzul vorbelor mele , s-a oferit sa ma duca acasa,cu motivul ca tocmai terminase cursurile. M-am emotionat si mi-am cerut scuze ca ii udasem cateva foi din proiect. Ma simteam vinovata ..si nu imi puteam opri tusea aceea stupida. Am acceptat sa ma duca acasa, la insistentele lui. A fost asa de minunat, nu toti erau ca el. Il simteam diferit fata de restul.Simteam ca intre noi o sa se lege ceva, dar nu eram total convinsa. In masina, mi-a spus  ca o sa opreasca la un supermarket ca sa imi cumpere o apa plata, deoarece a observat ca tusesc si ca am nevoie de apa. Nu am acceptat , cu toate ca imi simteam buzele uscate si gatul il simteam uscat si ''prafuit''.  Aveam nevoie de apa si de liniste.  Am ajuns intr-un final acasa, a oprit in fata casei male si am coborat usor din masina. Mi-am luat ramas bun si am urcat scarile casei mele.
A doua zi de dimineata, ma simteam mai bine. Eram alta. Am pornit spre facultate si m-am intalnit din nou cu  Matei in facultate. Matei, ma salutase si zambea atat de dulce incat am inceput sa ma inrosesc. Se vedea de la o posta ca intre noi doi se legase ceva. El, era in ultimul an la facultate, avea licenta, era stresat din cauza incheierii si din cauza proiectelor pe care le avea de prezentat. Eu,eram studenta tot la drept, o simpla coincidenta...in anul 2. Eram mai mica decat el cu un an.Eh..:-j asta nu conta asa mult. Dupa amiaza, am mers la xerox, sa xeroxez niste cursuri...iar Matei era acolo se grabea sa isi scoata la imprimanta  foile pentru proiectul , pe care eu in acea zi de marti, il stricasem din cauza ploii si a tusei insuportabile. Fiind un baiat respectos si foarte dragut, mi-a spus: hey, ne vedem din nou, si s-a retras mai in spate oferindu-mi locul lui, pt ca era o coada prea mare. Nu am acceptat , staim ca el se grabeste si era mai important proiectul lui , pe care trebuia sa il prezinte decat foile mele,nsite simple cursuri. Nu am acceptat, nici vorba de asa ceva. I-am spus ca este mai important ce are el de facut, si i-am multumit, zambindu-i! A fost cel mai frumos gest!
Mi-a spus , daca vreau sa ne vedem dupa cursuri, la un suc si la o prajitura. Nici nu am mai stat pe ganduri si  am acceptat. Ne-am intalnit dupa ore, pe la ora 4 in fata universitatii , m-a luat de mana si mi-a zis: Am reusit! A fost cel mai bun proiect! Am luat nota 10! Trebuie sa sarbatorim....mergem? Felicitari Matei, stiam ca o sa reusesti ,i-am raspuns eu...! Daca nu erai tu, nu reuseam...mi-a raspuns el,zambind si  sarutandu-mi mana. Am simtit in momentul acela, o fericire imensa,Matei ma iubea! Eram impreuna si ne pregateam sa sarbatorim victoria lui,succesul lui, triumful. Am pornit spre restaurantul din centrul orasului, unde pe o terasa afara, sub lumina soarelui am savurat un suc natural de portocale...eram in culmea fericirii....A fost un moment de neuitat, mi-l amintesc mereu, asa ceva nu se poate uita.
Acolo, in restaurant,mi-a spus ca simte ceva puternic in suflet, ceva ce o sa-i schimbe viata! Mi-a marturisit ca e indragostit de mine, studenta din anul 2 de la drep.Eram in aceeasi universitate, studiam acelasi domeniu:dreptul si aveam aceleasi conceptii despre multe lucruri. Am inceput sa tremur si sa ma emotionez. Am  spus doar atat: Si eu! L-am imbratisat si i-am multumit. M-a strans de mana si mi-a zis ca ma iubeste si ca isi aminteste mereu momentul si ziua cum ne-am cunoscut. M-a sarutat si am iesit de mana sin restaurant. Afara, ploua....nu imi venea sa cred...la fel cum ne cunoscusem noi, pe vreme de ploaie..era minunat!Acum ploaia nu ma mai deprima, din contra, eram cea mai fericita,il aveam alaturi de mine pe omul pe care il iubeam din tot sufletul,de care ma indragostisem din vara anului 2000, intr-o zi de marti...si pe care il adoram..Ne-am unit manile si am spus incet: Este  vremea noastra, simpla coincidenta era: ca totul se petrecea tot intr-o zi de marti. Asta era iubirea adevarata! Eram cei mai fericiti si impliniti. Formam o pereche minunata si suntem adorabili. Matei, era barbatul visurilor mele..pe care l-am gasit cam tarziu...dar mai bine mai tarziu decat niciodata, asa cum spune un proverb ...Te iubesc Matei si iubesc clipa cand ne-am cunoscut.