Sincer...Nu suport despartirile, deci nu ma simt pregatita sa ma despart de anul asta , dar niciodata nu am fost si probabil nici nu voi fi. Nu suport sfarsiturile, chiar daca stiu ca dupa orice sfarsit urmeaza un nou inceput...Dar asta e, timpul nu il putem opri in loc, pentru nimic in lume.Ultima zi din acest an este gata sa treaca prin clepsidra timpului! 2012 este aproape sa isi deschida primele file albe , necunoscute. Asa, ca nu pot decat sa va urez, sanatate, fericire, iubire, impliniri pe toate planurile si multe realizari. Un an nou fericit! La multi ani!
Pot spune ca anul 2011 a fost un an minunat, cu bune, cu rele, a fost un an in care am strans foarte multe amintiri, am trait clipe minunate alaturi de persoane MINUNATE! Desi, in momentul de fata simt ca ma despart cu greu de acest an in care am trait momente frumoase, imi e greu si putin teama de un nou inceput, desi acest inceput poate aduce momente mult mai frumoase...Si ajungem din nou la cuvantul atasament, ce pot sa spun...M-am atasat si de acest an,asa cum ma atasez si de persoane, imi e greu sa ma desprat de el... Dar, intotdeauana orice inceput are si un sfarsit, iar orice sfarsit are un nou inceput...asa ca asa este. Trebuie sa ne obisnuim cu trecere timpului...suntem doar in trecere aici pe pamant...timpul trece, viata trece.
Dar...fara pareri de rau....Imi doresc multe de la anul ce o sa vina, importante sunt prioritatile...
Sper sa absolv cu brio clasa a XI-a si sa incep cu brio clasa a XII- a.
Sper sa reusesc sa trec cu brio scoala de soferi si sa obtin carnetul de conducere.
Sper sa trec cu bine examenele ce ma asteapta anul acesta.
Si mai sunt multe...toate se vor realiza in timp...
Si nu in ultimul rand, doresc sa am parte eu si familia mea, de multa sanatate ca e mai importanta decat toate!
An nou fericit , va doresc tuturor! Multa sanatate, impliniri, bucurii si fericire. La multi ani 2012! Sa fie un an mai bun pentru toata lumea! La multi ani cu sanatate!
M-am regăsit din nou, intr-o cameră , singură....Aşteptând...Imi este greu să mă gândesc ...De fapt , nici nu vreau. Punct.
"Este important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează. Uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai si transformă-te în cine eşti..."- Paulo Coelho.
Simt cum lacrmile işi croiesc un drum pe obrazul meu , totul pare invăluit in ceaţă....Am senzaţia că sufăr, dar ....nu ştiu , nici măcar eu , dacă chiar aşa este...Uneori nu mă mai recunosc, ştiu doar că sunt puţin diferită , acum, sunt confuză.....probabil de asta trăiesc cum trăiesc...ma hrănesc de pe o zi pe alta , cu iluzii, cu speranţe, pe care apoi le inchid in mine şi le arunc.....Imi dau seama târziu, ştiu că doare , dar sunt afectată din ce in ce mai mult de ceea ce se petrece....Dar...o să treacă.....O să mă despind de ceea ce ma doare, o să inţeleg, o să inchei nişte etape , o să incetez să mai fiu cine eram....o să mă transform in cine sunt...Sunt eu şi trebuie să mă eliberez de anumite lucruri. Iar acum te rog să pleci , vreau să mă eliberez de gandurile astea...pleacă, nu te mai intoarce!
Lasa cheile pe masuţa de la intrare , lângă raftul cu acele cărţi prăfuite cu speranţe, iluzii , uşa n-o inchide. E soare afară, am sa-mi scot sufletul la plimbare. Se va dezgheta, probabil , se va elibera .…
Dar, să recunosc, uneori imi place să mă las condusă de subconştient.....Chiar imi place...Subconştientul este mai puternic si activ noaptea, când omul doarme si activitatea conştientă este suspendata. Plutesc ...Mă regăsesc.
Nu-mi puteam stavili lacrimile, cu toate ca stiam foarte bine ca nu mai aveau nici un rost. In seara aceea , dupa ce s-a intunecat , am iesit afara si am stat acolo multa vreme. Nu-mi puteam inabusi suspinele. Stelele sclipeau pe cer. La picioarele mele s-a cuibarit o pisica. Nu stiu a cui era si nici nu ma interesa, stiu doar ca in momentul acela lacrimile nu se puteau opri, curgeau .....si eu , iarasi suspinam.... Stateam pe terasa si suspinam...M-am ridicat brusc si am dat fuga la baie...Am plans pe saturate.... Oh, as vrea sa pot scrie absolut totul, fara nici o retinere. Uneori, am impresia ca linistea casei de la munte e inselatoare. Poate ca si de asta ma afl intr-o asemanatoare stare. Tot ce fac pare sa sporeasca starea de neliniste , de dezamagire...Cat despre dragoste...insa, odata ce am apucat sa astern cuvantul , nu ma simt capabila , sa scriu altceva.
O senzaţie de neputinţă...Valuri de durere se izbesc necontenit de inima mea, precum norii albi mâniaţi de vânt pe cer, după furtună. O emoţie puternică, un fel de nelinişte , imi sfâşie inima , ca apoi să mă lase in pace. Imi dereglează pulsul şi-mi taie respiraţia.Uneori totul pare să fie invăluit in ceaţă, privirile mi se intunecă şi simt cum toată vlaga mi se scurge prin vârful degetelor.
In ultima vreme, o ploaie mohorâtă a căzut neincetat . Tot ce fac mă deprimă. Am fugit intotdeauna de sentimente intense, nu stiu de ce imi e frică , poate că multe lucruri pe care le fac nu le inţeleg şi mi se par penibile. Mă alimentez cu speranţe si apoi le pierd.
Filosofie? Minciuni. Principii? Minciuni.Idealuri? Minciuni. Ordine? Minciuni. Sinceriatate? Adevar? Puritate? Toate-s numai minciuni. Se spune că glicina de la Ushijima are o mie de ani , iar cea de la Kumano dăinuie de câteva sute de ani. Am auzit că glicina de la Ushijima atinge inălţimea maximă de doi metri şi jumătate, iar cea de la Kumano are un metru şi jumătate. Inima mea dansează printre acele flori de glicină....
Cu cine sa vorbesc daca simt nevoia… si mai ales daca acum nu e nimeni langa mine? Asa ca nu pot decat sa ating tastele reci si sa ii dau bataie in stilul metaforic , descărcându-mă de gândurile mele adunate intr-un manuscris anonim...Şi mărturisesc din nou.....inima mea dansează printre florile de glicină,de un mov minunat!Deschid fereastra şi privesc aceste flori splendide, mirosul imbietor mă fascinează, starea care o am in momentul când privesc aceste flori de glicină este una de nedescris, sunt fascinată de tot ce se numeşte glicină. Privesc in acelaşi moment şi ploaia care străbate străzile pustii.....picaturile de ploaie imi ating buzele uscate.....Sunt speriată si dezamăgită de tot ce inseamnă suflet rătăcit...Ploaia mă deprimă...ora 6 dimineaţa , ies pe balcon si aud picăturile de ploaie lovindu-se de asfaltul rece , imi dau seama in cel mai scurt timp, că astăzi o să am o zi neliniştită, o sa fiu deprimată, nu imi place ploaia şi punct...când e vară, ploile de vară sunt diferite....vara , asfaltul fierbinte, ploaia călduţă, picăturile de ploaie se lovesc uşor de obrazul meu şi eu sunt fericită, doar pentru că ştiu că este ploaie de vară, sunt picături calde de ploaie....Alerg prin pustietate, vreau sa ajung la capătul lumii, să cunosc oameni noi, orizonturi noi...Vreau ceva nou in viaţa mea obositoare....Vreau .....Oare ce vreau? Nu vă pot ascunde ceea ce vreau....Vreau.....Vreau o floare de glicină de la tine.....din acel arbore , vreau si eu măcar o floare de glicină.! Să vă mărturisesc un mic truc....: A darui cuiva o glicină inseamna că esti deschis pentru a incerca o prietenie....Glicina este un arbust căţărător foarte longeviv şi cu o creştere rapidă şi viguroasă. Este foarte apreciată pentru parfumul delicat si florile colorate in alb şi violet ce atarnă in ciorchini graţioşi din ramuri invăluitoare....Şi cum am mai spus....Vreau ceva nou in viaţa mea...vreau o floare de glicină, pentru că ştiu că inima mea dansează printre florile de glicină.
Nu mă puteam hotărî dacă să îi scriu sau nu. Azi -dimineaţă , mi-au venit in minte cuvintele lui Iisus: „ înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” . Cuprinsă de un curaj subit , m-am apucat să scriu o scrisoare.
Ieri mi-a fost rău şi am avut febră. Abia mai puteam respira şi nu mai ştiam ce să fac. O senzaţie de arsură îngrozitoare . Nu pot articula nici măcar “mă doare”. Nu încerca să scapi de acest iad fără precedent , fără fund, unic in istoria unui om. Când eram pe punctual de- a izbucni in plans , mi-au trecut prin minte cuvintele realism şi romantism. N-am deloc simţul realităţii. Poate de-aceea trăiesc cum trăiesc. M-au trecut fiorii. Trăiesc de pe- o zi pe alta. Mi-e teamă că-mi irosesc viaţa aiurea….precum o frunză de banan care putrezeşte fără să cadă. Asta nu pot suporta şi de aceea vreau să imi schimb modul de viaţă ….Trebuie sa lupt cu trairile mele interioare sa nu le dau voie sa arate tuturor ce om slab sunt cand ma ating acolo unde ma doare cel mai tare...
Mi-ar plăcea să-mi implinesc dragostea „înţeleaptă ca şarpele şi nevinovată ca porumbelul “, dar sunt sigură că nimeni pe lumea asta , n-ar fi de acord cu mine. Gândul că trebuie să hotărăsc tot timpul singură mă face să plâng. E prima oară când trec printr-o asemenea experienţă şi mă intreb dacă se poate găsi cumva o soluţie. Mi-am stors mintea de parcă aveam de rezolvat o problemă complicată de algebră. Am ajuns să cred că există un punct in care totul se poate descurca. Prin urmare, am prins, brus, curaj.
Intr-o bună zi, acum un an, s-a conturat un curcubeu palid in sufletul meu. Nu era vorba nici de dragoste, nici de pasiune. Culorile curcubeului s-au accentuat cu trecerea timpului. N-au pălit câtuşi de puţin. Curcubeul care brădează cerul după ploaie se topeşte imediat, însă cel din sufletul cuiva nu poate dispărea astfel. Aş vrea să il intreb....Să ştiu ce gâdeşte el despre mine... Oare mă consideră un curcubeu apărut după ploaie ? Unul care a pălit deja ?
Dacă da, trebuie să-l şterg şi eu pe-al meu. Câtă vreme trăiesc însă, curcubeul din sufletul meu nu va dispărea.
Ps. M-am mai ingrăşat in ultima vreme . Nu pentru că mă abrutizez, ci pentru că mă maturizez. In vara trecută am citit doar un roman de dragoste. Numai unul.
Sursa. Amurg- Osamu Dazai.
1. Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine. 2. Nu merita sa plangi pentru nimeni, iar cei care merita nu te vor face sa plangi. 3. Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa. 4. Un prieten adevarat te prinde de mana si iti atinge inima. 5. Cea mai stranie forma de a indeparta pe cineva este a sta langa el si a sti ca nu-l vei putea avea niciodata. 6. Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau. 7. Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, dar pentru o anumita persoana esti intreaga lume. 8. Nu iti petrece timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine. 9. Poate ca Dumnezeu va dori sa cunosti multe persoane nepotrivite inainte de a cunoaste persoana potrivita, pentru ca atunci cand o vei cunoaste in sfarsit, sa stii sa fii recunoscator. 10. Nu plange pentru ca s-a terminat, zambeste pentru ca s-a petrecut. 11. Vor exista mereu oameni care te vor rani, asa ca trebuie sa-ti pastrezi increderea si doar sa ai mai multa grija in cine ai incredere si a doua oara. 12. Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca stii cine esti tu inainte de a cunoaste pe cineva si a astepta ca acea persoana sa stie cine esti. 13. Nu te agita atat, lucrurile cele mai bune se petrec atunci cand le astepti mai putin.
Mi-e dor la ora asta tarzie in noapte…Mi-e dor atat de tare de trăirile pe care le-am simţit vinerea trecută , de peisajele pe care le-am admirat, mi-e dor de patul meu din camera aceea de pensiune de la etajul trei, de plapuma călduroasă, mi-e dor , chiar mi-e dor! Imi e dor de tot ce am trăit şi am văzut alături de ei...imi e dor până şi de fereastra camerei mele de la etajul 3, de balconul acela minunat , de masuta care ma inspira să compun , de orele târzii la care adormeam noaptea , nu vroiam sa petrec timpul dormind intr-o camera si intr-o atmosfera minunata, nu vroiam sa irosesc timpul dormind, imi propuneam să stau cât mai mult trează pentru a putea admira liniştită si fericită frumosul din jurul meu. Fiecare minut , fiecare secundă aveau o importanţă deosebită, savuram fiecare secundă, fiecare clipă.....Imi e dor , imi e atât de dor de TOT.... Incerc să mă zaresc acolo printre fulgii mari de zapada…să privesc fulgii de zăpadă cum alunecă uşor unul câte unul, să ii privesc de la balconul camerei mele , de ape fereastra aceea mare şi plină de inteles, conturată in mintea mea… Imi e dor de momentele când simţeam cum in casă miroase a mâncărică caldă, pregătită cu drag , de floricele, mirosul proaspăt de fericire , de iubire, intelegere, atmosferă plăcută ….Imi e dor! In casă atmosfera era aşa de placută , ne simţeam atat de bine…toul era plăcut… Sufletul meu zburda din nou printre firele de nisip ale amintirilor. Si mă gândesc că mi-e dor....
Inchid ochii şi simt cum in suflet mi se strecoară nevoia acută de a mă intoarce in acele locuri minunate , imi e dor de mirosul de lemn uscat , mi-e dor de tot ce inseamna aer , ploaie , cer senin , mi-e dor de tot ce am trăit şi am uitat să mai trăiesc cuprinsă de monotonia zgomotului . Simt cum inima imi tresare când mă gandesc la cât de frumos a fost.....
Am fost impresionată de ceea ce am vazut, referitor la filmul Black.
Viaţa e ca o ingheţată. Bucură-te de ea inainte să se topească!
Filmul Black este o dramă terifiantă despre putere , voinţă, cunoaştere, lumină şi intuneric. Despre posibil şi imposibil, despre fericirea de a-ţi dedica viaţa altcuiva. Personajele acestui impresionant film sunt memorabile , povestea gravitează in jurul unei fete care se naşte oarbă, surdă şi mută, care provine dintr-o familie instărită, şi in jurul unui profesor – psihiatru care se leagă pe viaţă, dintr-un soi de ambiţie christică....se leagă de fetiţă şi transformă un suflet rătăcit , inconştient , intr-un om cu conduită , cu cunoştiinţa supremului dar pe care l-a primit numit VIAŢA!
Din punctul meu de vedere , există foarte multă suferinţă in viaţă şi poate că singura suferinţă care poate fi evitată este cea care provine din incercarea de a evita suferinţa.
Iar profesorul psihiatru care ajută sufleţelul rătăcit şi căruia redă VIAŢA , prey
zintă , după părerea mea că tot ceea ce a făcut pentru fetiţă reprezintă, un DAR, in care a pus suflet :„Succesul nu poate veni in urma unei munci făcute silit, ci in urma unui lucru in care ai pus suflet.”
Cel mai impresionant şi mai frumos film! In viaţă trebuie să invăţăm să spunem DA şi să acceptăm cu cea mai mare incredere ajutorul oferit de alţii, totul este dat din inimă şi spre binele nostru. Sprijinul, increderea, puterea, optimismul, curajul de a infrunta viaţa şi de a merge mai departe , de a spera că totul o sa fie bine …..sunt lucruri cu o semnificaţie importantă…ma fac mai puternică şi mai increzătoare decat eram inainte.
Ceva ce am invatat astazi de la acest film… NIMIC nu este IMPOSIBIL in viaţa…Cuvantul impoibil trebuie sa se transforme in POSIBIL…..Totul este posibil daca ne dorim cu adevarat!
Ps. Imi doresc sa retraiesc acea liniste pe care o simteam , linistea interioara de care am atata nevoie acum. Imi doresc sa retraiesc misterul care plutea in aer si care imi patrundea simturile facandu-mi sufletul sa vibreze …ce vremuri frumoase! Acum simt doar dorul!
Multumesc! In primul rand pentru inviatatie, cine stie daca ajungeam vreodata sa vad locurile acelea...M-am simtit foarte bine! In al doilea rand , multumesc pentru filmul minunat, am ramas placut impresionata, am invatat multe lucruri favorabile din acest film....am reusit sa inteleg ca nimic nu este imposibil in viata , totul este posibil, bineinteles, daca iti propui acest lucru....un film impresionant si foarte bun! In al treilea rand , multumesc pentru TOT! Imi cer scuze ca nu am spus personal aceste vorbe şi mai devreme.......dar , mai bine mai tarziu decat niciodata!
Când mă pretindeam precoce, lumea a răspândit că sunt precoce. Când făceam pe leneşa , s-a zis că sunt leneşă. Când mă prefăceam că nu sunt in stare să scriu un roman, lumea zicea că habar nu am să scriu. Când am stimulat indiferenţa m-a catalogat drept o tipă indiferentă. Dar....când, fără să vreau, am inceput să mă vait că sufăr, a răspândit zvonul că doar mă prefac. De fapt , ce rost mai are.... De fapt nu am nimic. Lumea s-a scrântit......Si am ajuns la concluzia că părerile oamenilor sunt părerile lor şi cu asta am spus totul despre oameni şi părerei.....Dar tot ce contează sunt persoanele minunate care mi-au influenţat viaţa intr-un mod favorabil şi minunat! Sunt oamenii valoroşi din viaţa mea.... Si, acum ......sa vă mărturisesc gândurile mele adunate ..dăruite ţie, cititorule! Invaţa , din ele, te vor ajuta in viitorul apropiat!
Invaţă ceea ce ştie magicianul şi nu ţi se va mai părea magie.
Orice rău ar fi să-i faci altcuiva, fă-ţi-l întâi ţie insuţi.
Fă ceea ce ai visat intotdeauna să faci şi nu va mai rămâne loc pentru regrete.
Pentru orice intrebare imaginează-ţi cel mai ciudat răspuns, total opus celui la care te-ai putea aştepta. Oare este valabil?
Unii spun să înduri, unii spun să slujeşti, unii să te detaşezi. Dar cine iţi spune să găseşti ceea ce este cu adevărat bine pentru tine?
Să inveţi inseamnă să descoperi ceea ce ştiai deja. Să faci inseamnă să demonstrezi că , intr-adevăr , ştii. Să-i inveţi pe alţii inseamnă să le aminteşti că şi ei ştiu, la fel de bine ca şi tine. Sunteţi, cu toţii, invăţăceii, muncitori, invăţători.
Fiecare persoană, intâmplările vieţii tale, toate sunt cu tine pentru că tu le-ai atras inspre tine. Ceea ce alegi să faci cu ele este treaba ta.
Cel mai bine ştii să ii inveţi pe ceilalţi lucrurile pe care tu insuşi trebuie să le inveţi cât mai bine.
Sinele este Viaţă, Iubire, acel Ceva Magnific din centrul fiinţei tale. Sinele nu cunoaşte limitările impuse de spaţiu-timp , la fel cum nu cunoaşte tot ce inseamnă griji, temeri sau credinţe in viaţa ta.
Pentru a aduce ceva in viaţa ta, imaginează-ţi că este deja acolo.
Eşti liber să iţi schimbi dimensiunea cunoştiinţei la intâmplare , prin invăţături sau la voinţă. Nu iţi este insă permis , să refuzi să exprimi viaţa.
Nu există o problemă care să nu iţi lase un dar după ce trece . Cauţi problemele pentru că ai nevoie de darurile lor.
Destinul nu te forţează să mergi intr-o direcţie pe care nu vrei să o urmezi.Tu eşti cel care alegi. Destinul tău este in mâinile tale.
Eşti o fiinţă a luminii. Ai venit din lumină, te vei intoarce in lumină....la fiecare pas , te inconjoară lumina fiinţei tale nelimitate.
Continuă să eviţi problemele, şi nu vei fi nicodată cel care le-a depăşit.
Nu ţi se va trimite niciodată o dorinţă fără să-ţi fie dăruită şi puterea de a o realiza. S-ar putea insă să fie nevoie să depui efort pentru aceasta.
Ti-ai dat propria viaţă ca să ajungi cine eşti astăzi. A meritat?
Nimeni nu poate ajuta la rezolvarea unei probleme dacă problema este că persoana ce trebuie ajutată nu vrea să găsescă rezolvarea.
Motivul existenţial pentru care nu ai primit răspunsuri este că nu ai pus intrebările.
Nu este nevoie să lupţi ca să trăieşti potrivit dorinţelor tale. Trăieşte cum vrei şi plăteşte preţul necesar.
Viaţa EXISTĂ. Acolo te duci atunci când ai nevoie de vindecare, alinare, energie, perspectivă.
Principiile se schimbă greu, pe nesimţite, şi nu ştii niciodată că s-au schimbat până când, la un moment dat , ceva ce inainte era bine, acum nu mai pare a fi aşa.
<< Invăţături pentru suflete avansate- Richard. Bach.>>
Poate vă pare un lucru mic şi neinsemnat ceea ce urmează să vă povestesc, un amănunt care poate chiar trece neobservat, deşi valoarea sa este enormă.
Aşteptare. In viaţă cunoaştem bucuria, mânia, tristeţea, supărarea şi o mulţime de alte stări , insă toate acestea impreună ne ocupă abia unul la sută din timp. Restul de nouăzeci şi nouă la sută il petrecem in aşteptare. Aştept, sperând cu fiecare clipă. Simt că mi se sfărâmă pieptul sub greutatea paşilor ce-mi vor aduce fericirea. Mi-i şi imaginez pe coridor...Insă acest e pustiu. Oh, viaţa e prea dureroasă! Realitatea confirmă părerea universală.... Propriile mele cuvinte m-au surprins şi pe mine.
Treizeci. "Ceva din prospeţimea fecioarei mai persistă la o femeie de douăzeci şi nouă de ani, insă nu-i mai rămâne nimic uneia de treizeci."...Amintindu-mi aceste cuvinte pe care le-am citit cu multă vreme in urmă intr-un roman franţuzesc , m-a cuprins o melancolie de care nu era chip să scap prea curând. Am privit pe fereastră. Marea , scăldată in lumina amiezii, sclipea cu intensitatea orbitoare a unor cioburi de sticlă. Mi-am adus aminte că, atunci când am citit acele cuvinte in roman, am fost oarecum de acord, considerându-le, probabil, adevărate. M-a cuprins nostalgia după acele zile când eram in stare să gândesc cu sânge rece că viaţa unei femei era terminată la treizeci de ani. O femeie amărâtă intre două vârste.... Totuşi...viaţa unei femei intre două vârste e şi ea o viaţă de femeie , nu-i aşa? Tocmai asta am inceput să inţeleg in ultima vreme. Imi amintesc ce imi spunea profesoara mea, atunci când era pe punctul de a se intoarce in ţară. Aveam pe atunci cincisprezece ani. " Să nu te indrăgosteşti niciodată. Dragostea aduce nefericire. Dacă simţi nevoia să iubeşti , atunci e mai bine să ţi se intâmple când eşti mai bătrînă, când o să ai peste treizeci de ani. " Am rămas stupefiată. La vremea aceea imi era imposibil sa-mi imaginez viaţa de după treizeci de ani...
Şi totuşi mi-am spus in sinea mea ...: " Viaţa e ca o ingheţată. Bucură-te de ea inainte să se topească!"
Dragii mei, nu am mai scris de ceva vreme...ocupata, plictisita? Nu, nicidecum...oboseala pot sa spun ca si-a spus cuvantul de asta nu am ma reusit sa scriu zilnic sau macar la 2 zile, pentru ca m-am simtit epuizata. Pot sa recunosc ca sunt cea mai fericita, sunt mandra de sentimentul ce ma stapaneste in momentul de fata, un sentiment de implinire, de fericire, bucurie, admiratie , etc....
Dar..cum stateau lucrurile inainte...? Probabil va intrebati cum am reusit sa ajung de la o stare la alta...acum cateva saptamani scriam numai despre melancolie , regrete, deprimare, suferinta, pierdere, etc...dar....?Ma simt cum nu se poate mai bine....fericita e putin spus....
Da, recunosc cu cea mai mare sinceritate ca am avut o perioada extraordianar de proasta, o perioada de deprimare totala, de neliniste, de dezamagire, o perioada pot spune nu neaparat dificila, dar o perioada care m-a ajutat sa ma maturizez foarte mult si sa imi dau seama ce insemna cu adevarat sa indragesti oamenii care chiar merita, oameni care chiar te ajuta sa te maturizezi si sa privesti viata cu alti ochi...sa o privesti din perspectiva ei reala, nu imaginara sau asa cum ai vrea tu.....daca te straduiesti , imposibil sa nu reusesti!
Perioada aceasta de neliniste , caci suna mult prea dur termenul deprimare....a avut efecte cred eu , atat pozitive cat si negative....unde e plus , trebuie sa existe si minus, spre exemplu ma lua somnul numai pe la ora 7, 8 dimineata datorita faptului ca imi pierdeam timpul , orele de somn gandindu-ma si plangand. Imi spuneam in momentele astea ...Doamne, in ce perioada traiesc , de ce am ajuns, asa? In ce jungla am ajuns? De ce dau numai de oameni deprimati, nelinistiti, obositi de a cauta argumente. ...? Si...am crezut ca o sa imi treaca si mie la un moment dat , insa spre bucuria si spre linistea sufletului am reusit sa imi revin....stiam , optimismul ma caracterizeaza! Si asta e foarte bine....deci , dragii mei cititori optimismul trebuie sa se afle inaintea pesimismului....Inainte , imi era greu sa spun ce ma doare si incercam sa ma prefac ,ascunzand chiar si celor care imi sunt dragi , si pe care ii iubesc, insa foarte greu imi iesea aceasta mica prefacatorie. Simteam cum ma rupt treptat de cum eram eu inainte , de ce era al meu.....Imi doream sa ma intorc in timp si sa ma opresc acolo unde imi doream , adica in locurile amintirilor....imi spuneam in momentele de deprimare , nu se poate insa, nu stiu ce sa mai fac, chiar nu stiu......asa imi spuneam mie. Dar...Slava Domnului, sunt atat de bine incat nu pot exprima asta , am tot ce imi doresc , si cand spun tot ce imi doresc nu ma refer la lucruri materiale, nu ma intereseaza, nu sunt materialista ...tot ce ma intereseaza sunt persoanele dragi , cele pe care le iubesc nespus de mult...sufletul meu avea nevoie de asemenea oameni si tocmai de ceea ce ai nevoie, aia primesti....importanta este fericirea , nu lucrul material...nimic din ce avem cu noi aici , pe pamant, fac referire la lucruri materiale.....nimic nu luam cu noi...dar momentele frumoase, amintirile,fericirea , iubirea din viata noastra , astea vor ramane mereu scrise acolo sus undeva....De ce sa nu recunosc , sunt si eu mai "slaba" uneori, in momentele de neliniste , ma rugam la Dumnezeu sa nu imi fure speranta ca totul o sa fie bine ....si am avut incredere si nu a facut-o.....Dumnezeu stie de ce ne da totul...trebuie doar sa avem incredere si sa primim ceea ce ne da ca totul este spre binele nostru.....Dumnezeu nu vrea raul nimanui, cum am mai spus ...toate sunt date cu un scop in viata.
Pentru oamenii minunati la care fac referire de cand tot scriu in caietul acesta cu file albe , pe care le-am umplut cu lacrimi de fericire, iubire, melancolie, suferinta.....important este ca am incredere si stiu ca impreuna mergem mai departe. Multumesc in primul rand lor si bineinteles blogspotului, care ma asculta de cateva luni , chiar daca nu mereu ma simt intr-o stare foarte buna...toti avem la un moment dat momente mai putin bune, asa ca ....fac si ele parte din viata noastra!
Sa revin la subiect , cum spuneam mai sus , pentru persoanele minuante la care fac referire in unele postari de pe blog.....: Sa fiti fericiti dragilor, sa va iubiti , sa va respectati mereu , dragostea voastra sa fie mai puternica pe zi ce trece .... Va doresc sa pastrati vie dragostea voastra si sa va priviti in ochi toata viata, asa cum o sa o faceti si in ziua in care o sa deveniti o familie.
Pentru voi cea mai mare admiratie! Cei mai minunati si mai frumosi! Va iubesc si va apreciez pentru ceea ce sunteti!
Ce frumos e sa zambesti , nu-i asa?
Pe curand , dragii mei cititori!
ps. Impresionanta melodie...in acelasi timp SUPERBA!
Ma simt bizar. Se pare că in ultimul timp și in ultimele mele postări vorbesc despre același lucru…despre melancolie, amintiri, regrete, suferința, vise, speranțe…..de ce vorbesc aproape numai despre aceste lucruri…..de ce? De ce fac aceeași greșeala? De ce imi revin in minte , mereu aceleași momente? De ce simt că rănesc persoanele pe care le iubesc, vorbind mereu despre acelasi lucru?De ce nu mai pot asculta melodia pe care inainte o adoram? De ce nu mai pot trece prin acele locuri, pe unde inainte adoramsa merg , sa privesc munții și să mă minunez de peisajele splendide, să ma bucur de frumusețea din fața mea, de frumusețea naturii, de ce?
De ce oare nu mă pot elibera de aceste stări , de acest bulgăre de melancolie ….de ce? De ce , nu pot accepta ceea ce mi se spune….? De ce mă afectează ceea ce li se intamplă celor din jurul meu?
Pentru că asta inseamnă să ai un prieten , să te gandești mereu ,oare cum se simte, oare ce face, ii este bine? Sufetelul unui om exprima cât de mult tinem la o persoana draga, cât de mult ne pasă….exprimăm totul in scris , pentru că mâna scrie, dar cu cea mai mare convingere sufletul dictează!
De ce nu pot invăța din greșelile altora? De ce nu pot să evadez din această realitate așa de crudă și de molipsitoare …..o realitate peste care trebuie să trecem in fiecare zi...de ce nu pot să fiu nepăsătoare? Dar, de ce….?
Nu pot să răspund la aceste intrebări, care pun stăpânire pe mine….de ce simt inca cu atâta intensitate acele amintiri vii din sufletul meu,deși au trecut 3 luni…dar, orice s-ar intâmpla ele vor rămâne mereu deschise….nu se pot uita , cum să uiți așa ceva, cum? Prin resemnare , nu poti….sufletul iti cere sa le lași acolo, mereu alaturi de tine.....crezând că intr-o zi o sa te regăsești tot acolo, alături de cei dragi, alături de acele persoane minunate care ți-au influențat viața , doar prin simplu fapt că au fost alături de tine , că te-au sprijinit moral prin incurajări, prin sfaturi prietenești, prin căldura sufletească , prin faptul că ii simțeai atât de aproape , simțeai căldură si liniște când erau in preajma ta, simțeai siguranță alături de ei, ii iubeai și o să ii iubești mereu , oamenii minunati nu dispar niciodata din viața ta….sunt mereu prezenti, nu ii vezi mereu, dar stii intotdeauna că sunt alături de tine…..am avut cea mai frumoasă vacanță de vară, pot spune cele mai frumoase clipe alături de cei mai minunați oameni! Da, lucrurile frumoase se întâmplă atunci când te aștepți mai puțin. E un paradox adevărat care se întâmplă fiecăruia dintre noi. Off, atașamentul este o problemă la mine….persoanele cărora mă pot deschide și cărora le pot spune totul, le simt aproape de mine numai prin simplul fapt că sunt deosebiți….greu mă atașez de cineva….dar pot spune că este prima dată când chiar am simțit cât de mult inseamnă sa știi că cineva este alături de tine și te susține ....bucuria pe care am trait-o nu se poate explica in cuvinte, e o bucurie imensă, plină de inteles, de o incărcătură puternică…
Probabil nu toată lumea ințelege ce inseamnă să te atașezi de un om…..a te atașa de o persoană insemnă, a simți oafecțiune, prietenie, simpatie (puternică și durabilă) față de acea persoană. A-l vedea ca pe un membru al familiei tale, a-l iubi ca pe un frate….a-l simți aproape in toate momentele ……
Asta e ….sunt sensibilă și atașamentul nu il consider o problemă, așa am fost de mică sensibilă și suferind după oamenii pe care ii iubeam și la care țineam mult…ii vedeam mereu așa de fericiți, iar apoi imi era extrem de greu să aflu ca nu o sa ii mai vad la fel, bineinteles o sa ii vad, dar fiecare in direcția lui…e extrem de dureros….
Niciodată , absolut niciodată, nu ne pierdem ființele dragi , afirm eu. Ele ne insoțesc , nu dispar din viața noastră. Suntem , doar in camere diferite….
Dar….in viața nu toate sunt date așa cum ti le imaginezi tu și așa cum speri să se intâmple….totul este dat cu un scop....
Inchei aicitot ce ține de atașament , spunând , atat: Inima mea se răzvrătește cam des…e prea sensibilă, e prea atașată de cei dragi!
Ma liniștește gandul că mi-au rămas măcar amintirile, mi-au rămas bineințeles și persoanele care m-au invățat ce insemnă prietenia si ce insemamnă să ai incredere si să nu iți fie teamă să te deschizi , sa iți deschizi suflețelul. Si pentru asta , ma simt liniștita….multumesc!
Ajung la concluzia ,că sunt prea multe coincidențe care se țin strâns legate de aceste amintiri….deși, simt că sunt multe de spus , am să inchei prin …..multumesc!
ps: Cea mai frumoasă activitate din toată vacanța ..să fiu alături de ei, să aflu ce insemană fericirea in viața oamenilor și cel mai important să mă bucur că sunt cu ei! Acum, privind albumul meu, care l-am facut cu drag, sunt fericită…am atate amintiri, par puține, de fapt sunt putine, dar cu o semnificație extrem de puternică…multumesc! Cele mai frumoase poze, pentru ca am fost minunati!
Trebuie să examinezi atent lucrurile , așa cum sunt și nu așa cum speri să fie. O dată ce renunți la manipulare și control, trebuie să abandonezi ideea că : „ea se va schimba , voi fi și eu fericit”. Poate că ea nu se va schimba niciodată. Trebuie să te oprești să mai incerci și trebuie să inveți să fii fericit oricum. Există multă suferină in viață și poate că singura suferința care poate fi evitată este cea care provine din incercarea de a evita suferința. dar …sincer, nu mi-a fost niciodată teama să sufar , chiar mă incită ideea că existența mea atât de bine pusă la punct in aparență , să fie zdruncinată puțin. Clar , ce nu te omoară, te face mai puternic și in plus o experiență nouă nu strică niciodată…..este adevărat timpul șterge ….dar , el, știe să păstreze , ca nimeni altul ,ceea ce nu trebuie pierdut!
Regret uneori faptul că nu pot exprima ceea ce gândesc și aleg tacerea…..regret pentru că știu , că ar fi putut să fie altfel. Dar…deși regret, nu pot schimba nimic, căcităcerea e tăcere, greșelile sunt greșeli, iar altfel nu inseamnă intotdeaunabine sau mai bine, cuvântul „altfel”, e altfel și atât ..nimic mai mult.
Cred că sunt bine…ma resemnez cu ideea că am greșit alegând tăcerea , …e greuși cel mai rău, e că doare.
Concluzia?
Deciziile mele…..tacerea mea…regretul meu…..
De-aș putea aș da timpul inapoi …. nu mă pot resemna ca alții….eu nu pot …și eu nu sunt alții.
Unele persoane nu mai apreciază ceea ce au, ci apreciază ceea ce nu au. Admirația, promisiunile , respectul, toate au căzut in boala irecuperabilă a trecutului. Acum e tarziu, sa mai adaug ceva la tot ce a fost frumos … sau depanat atatea amintiri,atatea ganduri frumoase ,atatea clipe minunate intr-un timp asa de scurt…..
Nu e deloc ușor să priveşti cum lumea cuiva se prăbuşeşte…. cum sentimentele celor dragi se imprăștie și aduc numai tristeșe și melancolie.
O urmă de regret , un glas firav, stins, un ecou care răsună in mintea mea: "oare,asa a fost sa fie ?",o pierdere de momente minunate, magice, pline de viata si de frumusețe, o lacrimă căzuta pe obraz si prelinsă până in adâncul sufletului, o urma de tristețe, o mahnire, o ușoară durere , o umbră de pesimism , o gandire negativa,o stare de neliniște, un moment de sinceritate, o imensă pierdere….toate acestea sunt lucruri care au o importanță deosebită pentru mine, sunt cuvinte care imi provoacă o durere ușor modelată de sufletelul meu, despre care nu știu nici azi , de ce origine este. Ma gândesc că singurele lucruri pe care le mai am sunt lacrimile, sunt visele și speranțele…..sunt de partea optimismului! O ușoară umbră de tristețe imi acoperă sufletul si nu il lasă să simtă bucuriile vieții, clipele magice, frumusețea anotimpurilor și tot ce inseamnă lumea. Dar singura rază de speranța care imi rămâne este zâmbetul….am invațat să dăruiesc zâmbete unui străin , pentru el s-ar putea să fie singura rază de lumină și de căldură pe care a vazut-o azi! Aș vrea să vad oameni fericiți peste tot, să privesc și să nu mă mai satur, sa admir și să strig in gura mare. Da! Există in lumea asta fericire! Vreau să văd lumină și fericire pe fețele tuturor! Așadar, dragi mei cititori, dăruiți mereu zambete altora, un zâmbet , un simplu zâmbet, poate aduce fericire și poate lumina viața multor persoane!
Vise..totul este perfect cand visezi...te simti liber, fericit, implinit...visele care speri sa devina realitate! Totul este frumos, pana cand....te trezesti brusc si deschizi ochii privind spre fereastra si spre draperiile colorate de un albastru deschis, privesti marea, cerul si te gandesti la persoana din vis. Doresti sa te intorci in acel vis, sa fugi de realitate, de lumea rea si invidioasa, de barfe si de tot ce tine de lumea reala. Vrei sa evadezi, sa fugi de minciuna si de stres...sa ajungi intr-o lumea calma, plina de afectiune si de bunatate ...sa cunosti oameni noi, locuri noi, sa uiti de totul macar pentru un minut. Visul , este cel care ne face sa privim increzatori inainte, sa speram ca ceea ce visam o sa se implineasca, o sa ajungem acolo sus si o sa privim increzatori inainte , o sa speram mai mult. Visele noastre , uneori se destrama si pier, incetul cu incetul ....le inecam in lacrimi, singuratate, tristete , dar din conta ar trebui sa le salvam, sa contribuim la realizarea lor, sa nu cedam , sa fim mereu increzatori in fortele proprii. Este mereu o sansa de a reusi, exista mereu o stea norocoasa, pentru fiecare in parte, un mic beculet aprins pentru fiecare, un felinar aprins la inceputul visului si stins la finalul visului..atunci cedam si noi...si uitam ca trebuie sa luptam si sa speram mai mult....felinarul ar trebui sa fie deschis la inceputul visului si tot deschis sa ramana si la sfarsitul visului. Asa este cel mai normal, din punctul meu de vedere. Sunt mereu visatoare si ambitioasa! Si ma bucur ca sunt asa! Asa sunt eu....visatoare si ambitioasa! Visul meu....e al meu! Greu il inchid intr-un caiet cu file albe... Ramane mereu in sufletul meu, deschis si mereu pe cale sa porneasca. Este mereu un vis adevarat , mereu asa cum am dorit!
p.s Si visul cand se indeplineste? O sa aflu la momentul potrivit.
Salvez si inchid pagina si ma las furata de somn si de vise, sunt in lumea lor, numai a lor. Este ora 23:45 ,oboseala ma cuprinde, iar visele sunt pe cale sa isi faca aparitia. Noapte buna si vise placute! Just belive in your dreams!
Buna dragii mei! Imi cer scuze, mii de scuze...nu am mai scris de multa vreme, nu am avut dispozitita necesara. Sunt zile in care timpul trece fara ca eu sa imi dau seama ....aud doar bataia acului de la ceasornic si nu imi vine sa cred ca este deja seara. Realizez in cel mai scurt timp , ce inseamna o zi din viata omului. Sunt momente cand vreau si simt sa ies din rutina zilnica, sa petrec cateva ore in mijlocul naturii fara sa vad lasitatea omului, teama, neincrederea in sine....sunt momente cand ma satur de prostimea din jurul meu, sunt persoane care dau dovada de ipocrizie, egoism...ceea ce nu suport! Ipocrizia unora ma enerveaza foarte tare, imi doresc sa fug de acesta lume , sa ajung intr-o lume a viselor, a sperantelor, a fericirii, a iubirii, unde sa nu mai existe rautate, sa nu mai fim inconjurati de rautate, cinism, egoism, lasitate, etc. Sa nu ne mai fie rusine cu persoanele de langa noi, sa ajungem la bunatate.Dar...este cam greu si suntem inconjurati numai de rautate. Si ma intreb de multe ori: ''De unde oare , atata rautate?''. Greu gasesc raspunsul la aceasta intrebare. Sau mai bine zis, nici nu il gasesc. Rautate oamenilor distruge totul. O sa fug de langa persoanele care dau dovada de rautate, cinism, ipocrizie, lasitate.....Sunt oricum, false!Nu le judec, ca nu am dreptul si nu sunt in masura sa o fac...dar...nu am cuvinte!
Important este ca exista iubire! Iubirea ne salveaza! Este a noastra, a sufletelor noastre! Totusi, iubirea!
Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.
Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sa-ntâmplat.
Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric si tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.
Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sărut.
Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.
Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminosi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-si acelasi repros.
Si tu si iubirea există
Si moartea există în ea
Imi place mai mult când esti tristă
Tristetea, de fapt, e a ta.
Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu esti în puterile mele,
Desi închizitii te cer.
Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.
Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.
Marele nostru poet Adrian Paunescu. ''Totusi , iubirea.
luni, 25 iulie 2011
Sunt din nou acasa....dupa cateva saptamani in care nu am scris nimic, am revenit cu forte proaspete.
Mii de scuze dragi mei!
Am invatat multe lucruri in aceste saptamani, am invatat ca trebuie sa imi traiesc viata cu intensitate si fara remuscari. Am invatat ca viata este ca mersul pe bicicleta: trebuie sa inaintezi mereu, ca sa nu iti pierzi echilibrul, asa spunea A.Einstein. In aceste cateva saptamani, am stiu sa spun ''Da'' oricarei provocari, am stiut sa ma apar , sa imi apar drepturile si sa ma bucur de momentele petrecute alaturi de cei dragi mie. Am reusit sa raspund la intrebarile, la care nu gaseam raspunsuri. Ce e greu? A se cunoaste pe sine.Si ce e usor? A da sfaturi altora.Aceste sunt si raspunsurile si intrebarile, formulate de Thales. Sunt convinsa ca am invata multe de la viata, in primul rand sa pretuiesc persoanele dragi si sa profit de momentele adolescentei, cat se poate, fara exagerari si fara desfranare. Am invata ca trebuie sa raspund mereu pozitiv si cu mult optimism la ceea ce cred ca asa o sa fie. Dar, fiind inconjurata de persoanele dragi , mi-am dat seama ca nu pot trai in singuratate, mi-am dat seama ca nu sunt capabila sa suport singuratatea si nici atat sa ma vad plangand.
Sunt oare, asa cum credeam eu? Nu suport sa ma vad plangand, desi sunt momente cand lacrimile nu se mai opresc. Oare se vor opri vreodata? Oare o sa reusesc sa nu ma mai uit in spate, ci sa privesc doar inainte, in viittor? Am invatat multe si cel mai important sa iti traiesti viata, cu bune ,cu rele, e a ta si doar a ta. Traieste-o si priveste inainte, catre drumul cel bun. Acel drum o sa te calauzeasca vreodata.
sâmbătă, 9 iulie 2011
Si...am terminat de citit cartea ''Multumesc pentru amintiri'' scrisa de Cecelia Ahern. O carte minunata, superba, extraordinara....O poveste de viata impresionanta...cate lucruri poate indura o femeie, pierderea unui copil pe care ti-l doresti atat de mult inseamna o pierdere a proprieie tale vietii, ingroparea sufletului. Nimic nu este mai dureros decat pierderea fiintei pe care ti-ai dorit-o si care intr-o clipa numai este.Moartea unui copilas care nici macar nu a apucat sa vada lumina , nici macar nu a apucat sa se nasca....dureros pentru o femeie! Cat de mult inseamna o simpla transfuzie de sange si cat de mult te ajuta o persoana sa iti revi. Un roman despre dragoste si puterea de a depasi situatii limita. O poveste de plans..dar o iubire adevarata. O carte superba, impresionanta ...Mereu in sufletul meu...nu o sa uit niciodata aceasta carte...care a ocupat locul intai in topul preferatelor mele carti. Mereu frumoasa..... Imi este dor sa o mai citesc o data....cu toate ca abia am terminat-o de citit. Extraordinara! Multumesc pentru amintiri! Am citit aceasta carte cu o mare placere si iubesc aceasta carte!
Buna dragii mei, mii de scuze ..nu am mai scris de 3 zile, nu pentru ca nu am avut timp,ci pentru ca am patruns intr-o lume a frumosului, absolut frumos! Cartea " Multumesc pentru amintiri'' scrisa de Cecelia Ahern , autoarea bestsellerului mondial ''P.S. Te iubesc'' este minunata! ''Multumesc pentru amintiri'' este al cincilea roman al sau , a ocupat primele locuri si este un roamna minunat!Din pacate, nu am reusit sa il citesc in intregime...dar cu siguranta o sa reusesc sa il termin de citit. Dar...pana atunci..m-am hotarat sa nu parasesc blogul...sa scriu , pentru ca in felul acesta ma detasez de tot si patrund in lumea in care sa simt cu adevarat fericita! Sa iti spui propriile povesti , sa scrii si sa iti asculti constiinta cum te indruma sa spui mai multe...in asa fel incat uiti de realitate. Este minunat sa scrii si sa asculti ce iti dicteaza inima. Sa spui adevarul si sa te simti mandru de ceea ce spui. A compune versuri, povesti si cel mai important a scrie propria poveste si propriile ganduri care iti trec prin minte, este absolut minunat, ceva cu o mare valoare, poate pentru multi dintre voi ...a scrie pe blog inseamna a insirui niste imagini si a scrie lucruri copilaresti. Dar...pentru noi, care chiar iubim sa compunem , sa scriem, sa ne marturisim blogului, prietenului nostru , inseamna ca pretuim ceea ce cladim aici, pe blog. Am simtit ca am parasit blogul cateva zile...simteam ca se asterne praful ..chiar daca am lipsit de aici cateva zile..Ce o sa se intample oare, cand o sa fiu plecata pentru 1 luna, chiar 2...praful o sa se asterne in mai multe randuri pe blogul meu? Nu , nici vorba...o sa fie relaxanat, blogul meu va intra in vacanta , pentru putin timp. Dar ..pana atunci , sa ne dezvaluim tainele noastre! Pentru ca asta inseamna blog! Sa creezi o pasiune pentru ceea ce scri, sa te trezesti si sa doresti sa scri in continuare ...sa uiti pentru doar cateva minute de realitate. Pot spune cu adevarat, cand e vorba de lectura si scris sunt prima! Sa compun si sa citesc gandurile altora sau poate propriile mele idei e minunat! O lume a mea! Dar..dragii mei, am revenit si am explicat motivul. Salutari tuturor si vacanta placuta in continuare. Ps: Asta se intampla cand intram in vacanta , uitam de blog....suntem ocupati cu distractia. Avem nevoie si de repaus....! Pe curand, dragii mei bloggeri!
Si ai plecat..si am sperat ca te intorci!!!! A fost ce a fost! A ramas ce a ramas! Am uitat ce a fost! Am cazut si m-am ridicat! Am privit inainte si am sperat! Am ajuns la concluzia ca oricat mi-ar pasa mie ...altora s-ar putea sa nu le pese.. Am reusit sa gasesc persona potrivita Am reusit sa imi amintesc cum eram inainte Nu am uitat ce mi-ai spus candva Nu o sa dezvalui secretul tau, nimanui! Nu sunt asa. Nu ai reusit sa iti dai seama cine sunt cu adevarat! Dar..nu meritai sa afli! Nu te judec, ca nu am dreptul sa judec pe nimeni. Nu suport sa fiu mintita..si tocmai asa s-a intamplat! Bine ca am reusit sa imi dau seama... Dar...ai stiut ca ce ma doare cel mai tare e minciuna...ai stiut ca nu suport sa fiu mintita si ai facut-o!! Stiai ca sunt o persoana directa! Stiai ca spun adevarul in fata...nu vorbesc pe la spate! Dar.....asa a fost sa fie! Poate ca asa e cel mai bine! Sa nu iti faci griji in privinta secretului pe care mi l-ai incredintat... Nu o sa il dezvalui....chiar daca ma doare ce ti s-a intamplat... O sa ajungi la momentul in care o sa te rogi sa te ajut Nu o sa te refuz ...pentru ca sti ca nu suport sa fac rau si sa vad o persoana suferind.... Chiar daca e cel mai rau dusman ...o sa il ajut sa se ridice... Pacat ca nu ti-ai dat seama cine sunt.... Acum este prea tarziu....Am uitat ce a fost si acum sunt alta! Nu pot decat sa iti urez succes in continuare...
Acum....mi-am gasit calea in viata si destinul meu s-a schimbat .... Sunt fericita ...si mi-as dori ca si tu sa iti gasesti fericirea pe care o cauti M-as bucura pentru tine...poate ca aceste randuri te ajuta sa reflectezi... Nu vreau sa crezi ca am scris aceste randuri ca sa te fac sa iti aduci aminte cum ai fost..Nu !! Nu!Doamne fereste! Vreau doar sa vezi realitatea...Sa te trezesti si sa ajungi la concluzia ca minciuna doare. Nu am scris aceste versuri, cu intentia de a te face sa suferi, din contra ..vreau sa privesti viata cu alti ochi , sa uiti cum ai fost candva ...si sa ajungi sa iti gasesti fericirea! Pentru ca intr-un fel sau altul , meriti sa gasesti fericirea si sa crezi cu adevarat in ceea ce esti. Sper sa iti fie de folos aceste randuri...scrise la repezeala....dar scrise din suflet... Nu iti port ura..chiar vreau sa pastram legatura , ca fiind cei mai buni prieteni!Sper sa ramanem prieteni adevarati...si sper sa aflu numai lucruri bune ... Cu drag, a ta prietena....:)
luni, 27 iunie 2011
Iti mai amintesti, cum ne-am cunoscut? Era o zi de marti, afara era o vreme mohorata , ploua incontinuu si cerul era innorat. Auzeam picaturile ploii, care cadeau pe asfaltul fierbinte, pentru ca ne aflam intr-o zi de vara. Am inceput sa tusesc asa de tare, incat ma sufocam..simteam ca nu mai am aer, aveam nevoie de apa..imi doream sa ajung acasa sa ma pot linisti. Ploaia ma deprima si imi aminteam de lucruri neplacute. Dar..in clipa in care coboram scarile universitatii, eram foarte grabita sa ajung acasa sa imi pot potolu tusea, am dat din greseala peste un tanar, student la drept, care tocmai avea de prezentat un proiect. Din graba, am alergat pe scarile universitatii, avand umbrela in mana dreapta, am dat peste el, lovindu-l la frunte si doborandu-l. Foile pentru proiect, au aterizat intr-o clipa in apa de ploaie de pe scari, fiind imprastiate peste tot. In momentul acela, am simtit ca intru in pamant de rusine, nu stiam ce sa mai zic..m-am oprit brusc si imi amintesc ca am zis: Imi cer scuze. Tusea nu mi-o puteam opri, se uita asa de ciudat la mine, parca nu intelegea ce ziceam.... Am stat 2 secunde uitandu-ne unul la celalalt, iar in momentul urmator mi-a spus: Te simti bine? Se pare ca nu esti tocmai ok! In momentul acela, am raspuns: Nu ma simt prea bine..Trebuie sa ajung acasa. La auzul vorbelor mele , s-a oferit sa ma duca acasa,cu motivul ca tocmai terminase cursurile. M-am emotionat si mi-am cerut scuze ca ii udasem cateva foi din proiect. Ma simteam vinovata ..si nu imi puteam opri tusea aceea stupida. Am acceptat sa ma duca acasa, la insistentele lui. A fost asa de minunat, nu toti erau ca el. Il simteam diferit fata de restul.Simteam ca intre noi o sa se lege ceva, dar nu eram total convinsa. In masina, mi-a spus ca o sa opreasca la un supermarket ca sa imi cumpere o apa plata, deoarece a observat ca tusesc si ca am nevoie de apa. Nu am acceptat , cu toate ca imi simteam buzele uscate si gatul il simteam uscat si ''prafuit''. Aveam nevoie de apa si de liniste. Am ajuns intr-un final acasa, a oprit in fata casei male si am coborat usor din masina. Mi-am luat ramas bun si am urcat scarile casei mele. A doua zi de dimineata, ma simteam mai bine. Eram alta. Am pornit spre facultate si m-am intalnit din nou cu Matei in facultate. Matei, ma salutase si zambea atat de dulce incat am inceput sa ma inrosesc. Se vedea de la o posta ca intre noi doi se legase ceva. El, era in ultimul an la facultate, avea licenta, era stresat din cauza incheierii si din cauza proiectelor pe care le avea de prezentat. Eu,eram studenta tot la drept, o simpla coincidenta...in anul 2. Eram mai mica decat el cu un an.Eh..:-j asta nu conta asa mult. Dupa amiaza, am mers la xerox, sa xeroxez niste cursuri...iar Matei era acolo se grabea sa isi scoata la imprimanta foile pentru proiectul , pe care eu in acea zi de marti, il stricasem din cauza ploii si a tusei insuportabile. Fiind un baiat respectos si foarte dragut, mi-a spus: hey, ne vedem din nou, si s-a retras mai in spate oferindu-mi locul lui, pt ca era o coada prea mare. Nu am acceptat , staim ca el se grabeste si era mai important proiectul lui , pe care trebuia sa il prezinte decat foile mele,nsite simple cursuri. Nu am acceptat, nici vorba de asa ceva. I-am spus ca este mai important ce are el de facut, si i-am multumit, zambindu-i! A fost cel mai frumos gest! Mi-a spus , daca vreau sa ne vedem dupa cursuri, la un suc si la o prajitura. Nici nu am mai stat pe ganduri si am acceptat. Ne-am intalnit dupa ore, pe la ora 4 in fata universitatii , m-a luat de mana si mi-a zis: Am reusit! A fost cel mai bun proiect! Am luat nota 10! Trebuie sa sarbatorim....mergem? Felicitari Matei, stiam ca o sa reusesti ,i-am raspuns eu...! Daca nu erai tu, nu reuseam...mi-a raspuns el,zambind si sarutandu-mi mana. Am simtit in momentul acela, o fericire imensa,Matei ma iubea! Eram impreuna si ne pregateam sa sarbatorim victoria lui,succesul lui, triumful. Am pornit spre restaurantul din centrul orasului, unde pe o terasa afara, sub lumina soarelui am savurat un suc natural de portocale...eram in culmea fericirii....A fost un moment de neuitat, mi-l amintesc mereu, asa ceva nu se poate uita. Acolo, in restaurant,mi-a spus ca simte ceva puternic in suflet, ceva ce o sa-i schimbe viata! Mi-a marturisit ca e indragostit de mine, studenta din anul 2 de la drep.Eram in aceeasi universitate, studiam acelasi domeniu:dreptul si aveam aceleasi conceptii despre multe lucruri. Am inceput sa tremur si sa ma emotionez. Am spus doar atat: Si eu! L-am imbratisat si i-am multumit. M-a strans de mana si mi-a zis ca ma iubeste si ca isi aminteste mereu momentul si ziua cum ne-am cunoscut. M-a sarutat si am iesit de mana sin restaurant. Afara, ploua....nu imi venea sa cred...la fel cum ne cunoscusem noi, pe vreme de ploaie..era minunat!Acum ploaia nu ma mai deprima, din contra, eram cea mai fericita,il aveam alaturi de mine pe omul pe care il iubeam din tot sufletul,de care ma indragostisem din vara anului 2000, intr-o zi de marti...si pe care il adoram..Ne-am unit manile si am spus incet: Este vremea noastra, simpla coincidenta era: ca totul se petrecea tot intr-o zi de marti. Asta era iubirea adevarata! Eram cei mai fericiti si impliniti. Formam o pereche minunata si suntem adorabili. Matei, era barbatul visurilor mele..pe care l-am gasit cam tarziu...dar mai bine mai tarziu decat niciodata, asa cum spune un proverb ...Te iubesc Matei si iubesc clipa cand ne-am cunoscut.
